Astăzi, 27 martie 2014, aniversăm Unirea Basarabiei cu România

Astăzi, 27 martie 2014, aniversăm Unirea Basarabiei cu România, moment istoric prin care teritoriul estic al principatului Moldovei a revenit în componenţa teritorială a României, după ce fusese alipit în 1812 Imperiului Ţarist. Votul dat de Sfatul Ţării (instituţia legislativă a regiunii) la 27 martie 1918 pentru unirea Basarabiei cu România a consfinţit atunci dorinţa firească a românilor de reîntregire şi a evidenţiat durabilitatea legăturilor lingvistice şi istorice, care au depăşit bariere şi frontiere. De altfel, Basarabia a fost prima dintre provinciile istorice româneşti care s-a alăturat României în 1918, deschizând atunci calea revenirii celorlalte provincii istorice la România (Ardealul, Crişana, Banatul, Maramureşul şi Bucovina). Punctul 6 din această decizie de unire cu România stipula că „drepturile minorităţilor urmau să fie garantate prin lege şi respectate în statul român”. România a avut un respect constant pentru drepturile minorităţilor naţionale şi garantează şi respectă şi în prezent, cu convingere şi în conformitate cu reglementările internaţionale, drepturile minorităţilor din România.

DRRP

PARERI: